O afacere cu pizza, poate fi una dintre cele mai profitabile afaceri din domeniul HoReCa. Pizza este un produs foarte popular, ușor de vândut, iar costurile de producție sunt relativ mici în raport cu prețul de vânzare.
O să fie un GHID COMPLET pentru deschiderea unei pizzerii, destul de lung, dar prin care încercăm să vă oferim toate informațiile necesare despre ce anume implică acest gen de afacere.
Dacă nu ai timp să citești tot articolul, îți spunem de pe acum că doar costul echipamentelor este de aproximativ 7.500 EUR, cu tot cu TVA. Mai adaugi costurile cu deschiderea firmei, autorizațiile, plata chiriei și, bineînțeles, costul primei tale comenzi de ingrediente, și ajungi la un cost final de aproximativ 10.000 EUR.
Deși activitatea noastră principală la Food Gear România este vânzarea de echipamente profesionale pentru pizzerii și industria HoReCa, avem mulți colaboratori atât pe partea de autorizații, finanțări dar și dezvoltare produse. Până în momentul de față, am deschis o mulțime de pizzerii, așa că știm deja cu ce probleme s-au confruntat clienții noștri.
Înainte de toate, trebuie să ai o firmă, să o înregistrezi la Registrul Comerțului și să alegi un cod CAEN potrivit (5610 – Restaurante). Aici lucrurile sunt destul de simple, deoarece există o mulțime de firme specializate care, pentru o sumă de până la 200 EUR, se ocupă de toate procedurile necesare pentru a deschide o pizzerie.
1. Alegerea spatiului de productie pentru afacerea cu pizza
Înainte să închiriați, cumpărați sau amenajați un spațiu, este esențial să analizați dacă acesta îndeplinește condițiile legale și operaționale pentru a funcționa ca unitate de alimentație publică. O decizie neinspirată poate duce la costuri mari pentru renovare, adaptare la normele sanitare sau chiar imposibilitatea obținerii autorizațiilor necesare.
Conform unui studiu realizat în 2024, aproximativ 70% din spațiile comerciale din București și Ilfov nu îndeplinesc minimul de condiții legale pentru desfășurarea unei activități în domeniul alimentației publice.
Cand alegi spatiul pentru deschiderea unei pizzerii, trebuie sa ai in vedere:
- pardoseala cu rezistenta mecanica si chimica ridicata. Trebuie sa fie dintr-un material usor de igienizat, cele mai uzuale fiind gresia sau rasina epoxidica (in special in fabrici o veti gasi)
- peretii usor de igienizat, fara pete de mucegai (verificati bine la coluturi)
- alimentarea cu energie electrica: recomandarea noastra este sa cautati un spatiu care sa aiba alimentare trifazica (cele mai performante cuptoare pentru pizza in momentul de fata sunt cele ELECTRICE)
- alimentarea cu apa: atentie, daca nu are alimentare de la reteaua publica, si locatia pentru deschiderea pizzeriei are put forat sau hidrofor, o sa trebuiasca sa faceti analize pentru calitatea apei, care sa confirme ca este potabila
- impartirea spatiului de productie pizza: vestiar, toaleta angajati, receptie marfa, spatii suficiente pentru depozitare (materiile prime trebuie depozitate separat de ambalaje de exmplu), spatiu de productie
Cat costa chiria unei locatii ca sa deschizi o pizzerie? In functie de oras, zona, capacitate de productie si facilitatile disponibile, poate sa varieze de la 500 eur pana la cateva mii de euro.
2. Costuri echipamente profesionale pentru pizzerie
La Food Gear Romania iti oferim cel mai bun rapoart calitate / pret pentru echipamentele necesare intr-o pizzerie.
In functie de capacitatea de productie, tipul de pizza (Romana, La Tava, Napoletana, Clasica) si bugetul pe care il ai, te vom ajuta sa alegi echipamtele profesionale pentru pizzeria ta.
Desi pare o lista lunga cu echipamente necesare pentru deschiderea unei pizzerii, cea mai ieftina varianta propusa de noi costa aproximativ 7.200 EUR cu TVA.
Lista cu preturile echipamentelor necesare in pizzerie o prezentam mai jos. Preturile sunt pentru o pizzerie aflata la inceput de drum, pentru echipamente profesionale pentru pizza cu cel mai bun raport calitate / pret. Daca vrei sa aflii mai multe detalii despre ce anume contine aceasta oferta, ne poti contacta la numarul de telefon 0771.077.918
- Cuptor profesional pizza: 2300 EUR (cu suport) – cel mai important si cel mai scump echipament dintr-o pizzerie este cuptorul. Electric sau pe gaz, cu 1 sau 2 camere, exista o gama extrem de variata, cu preturi care pornesc de la 1.500 EUR, pana la zeci de mii de EUR. Recomandarea noastra cand vine vorba de criteriile minime pentru alegerea cuptorului: sa ajunga la minim 400 C si samota refractara de calitate. Afla mai multe detalii despre cum sa alegi un cuptor profesional pentru pizza citind acest articol: Cuptor pizza profesional – ghid cumparare
- Malaxor profesional pentru pizza: 800 EUR – aluatul este „baza” unei pizza de calitate. Faina este importanta, dar modul de preparare al aluatului este la fel de important. Fara sa luam in calcul puterea si capacitatea de productie, cerintele minime pentru un malaxor profesional de pizza: sa aiba 2 viteze si sa poata duce aluatul la o hidratare de minim 85%. Afla mai multe detalii despre cum sa alegi un cuptor profesional pentru pizza citind acest articol: Malaxor pizza – ghid cumparare
- Masa preparare pizza: 1.000 EUR – blat din granit, neaparat. In cazul unei mese pentru preparare pizza noi va recomandam cumpararea uneia cu rafturi refrigerate in partea de jos, in care sa puteti depozita usor ingredientele
- Vitrina ingrediente pizza (saladeta): 400 EUR – dimensiunea acesteia este influentata direct de marimea mesei pentru preparare pizza. Vitrina cu ingrediente pentru pizza se aseaza pe suportul mesei pentru a facilita prepararea
- Feliator mezeluri ingrediente pizza: 350 EUR – ai nevoie de consistenta, toate feliile trebuie sa fie taiate la aceeasi dimensiune pentru a mentine calitatea si aspectul pizzei. Lama de 220mm sau 250mm, este un echipament care iti va usura munca si va economisii timp pretios pentru afacerea ta.
- Masa din inox: 250 EUR – feliatorul trebuie sa stea pe un suport, ai nevoie sa tai legume (ardei, ceapa) si alte ingrediente. Recomandarea noastra este ca masa din inox din pizzerie sa fie cu polita si rebord. Pe polita poti depozita conserve, sosuri, condimente si alte ingrediente care pot sta la temperatura camerei (loc uscat si racoros). Rebordul te va ajuta sa mentii curatenia si sa nu dai ingrediente pe jos
- Cantar verificat metrologic: 100 EUR – palinele trebuie cantarite, la fel si ingredientele. ATENTIE: orice cantar nou cumparat are verifica metrologica valabilita timp de 1 an de la data achizitiei, conform certificatului de garantie. Dupa perioada de 1 an trebuie verificat si certificat metrologic. Uneori este mai ieftin sa cumperi unul nou. Recomandarea noastra este sa fie din inox, dar se poate cumpara orice cantar de bucatarie si nu ar trebui sa aveti probleme
- Paleta pentru pizza: 100 EUR – in functie de diametrul pizzei pe care o prepari, poate sa fie de 32cm sau 40cm. Lungimea manerului se alege in functie de spatiul disponibil si tipul de cuptor profesional de pizza pe care il ai
- Perie curatare cuptor pizza + suport de perete pentru paleta si perie: 50 EUR
- Racleta portionare aluat pizza: 10 EUR
- Rola de taiat pizza: 10 EUR
- Navete de plastic cu capac pentru palinele de pizza: 100 EUR / 6 buc
- Chiuveta din inox cu actionare la genunchi: 150 EUR pentru spalarea pe maini a personalului din locatie
- Chiuveta din inox cu 2 cuve: 250 EUR – pentru spalarea legumelor
TOTAL costuri echipamente pizza, pentru o afacere care este la inceput de drum, este de aproximativ 6000 EUR fara TVA, cu tot cu masa inox, spalator, navete, paleta pizza si alte accesorii necesare pentru deschiderea unei pizzerii de la zero.
3. Obtinerea avizelor si autorizatiilor pentru pizzerie
- Autorizație de la Direcția Sanitar-Veterinară;
- Aviz de la Direcția de Sănătate Publică (DSP);
- Autorizație de mediu;
- Aviz de securitate la incendiu de la ISU;
- Autorizație de funcționare de la Primăria locală.
- O sa ai nevoie si de contract pentru distrugerea deseurilor de origine animala (exista firme specializate)
- Angajatii sa aiba diploma pentru cursurile de igiena (doar daca nu au curs de bucatari)
- Contract pentru DDD (dezinsectie si deratizare)
- Planul si procedurile in conformitate cu principille HACCP
Pentru a deschide o pizzerie în România, trebuie să obții mai multe avize și autorizații care atestă conformitatea locației și a activităților desfășurate cu normele legale. Unul dintre cele mai importante documente este autorizația sanitar-veterinară, emisă de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSV). Aceasta se obține după o inspecție a spațiului și presupune respectarea unor reguli stricte privind depozitarea alimentelor, igiena personalului și trasabilitatea ingredientelor. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică (DSP) eliberează un aviz sanitar care confirmă că spațiul respectă normele de igienă și sănătate publică.
Pe lângă aceste avize, este necesară și autorizația de mediu, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului. Aceasta este obligatorie dacă activitatea pizzeriei are un impact asupra mediului, cum ar fi gestionarea deșeurilor alimentare sau emisiile provenite din cuptoarele de pizza. În plus, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) impune obținerea unui aviz de securitate la incendiu, mai ales dacă locația are suprafață mare sau folosește echipamente pe gaz sau lemne. Ultimul pas este solicitarea autorizației de funcționare de la Primăria locală, care confirmă că pizzeria respectă reglementările urbanistice și poate opera legal în spațiul respectiv.
4. Dezvoltarea gamei de produse: materii prime și furnizori pentru o pizzerie de succes
Calitatea ingredientelor este esențială pentru succesul unei pizzerii, deoarece influențează atât gustul preparatelor, cât și satisfacția clienților. Alegerea unor furnizori de încredere este un prim pas important. Făina specială pentru pizza trebuie să aibă un conținut adecvat de proteine și gluten pentru a asigura o textură elastică și aerată a aluatului. Mozzarella și alte brânzeturi premium, precum fior di latte sau provolone, adaugă cremozitate și un gust autentic preparatelor. La fel de important este sosul de roșii, care trebuie să fie realizat din roșii coapte natural și fără aditivi artificiali, pentru a obține o bază aromată și echilibrată.
Pentru a menține un standard ridicat al preparatelor, este recomandat să colaborezi cu furnizori Horeca specializați, care îți pot oferi ingrediente de calitate la prețuri avantajoase. Mezelurile artizanale, prosciutto, salamurile italienești sau legumele proaspete și de sezon sunt elemente care diferențiază o pizzerie autentică. De asemenea, furnizorii trebuie să asigure livrări constante și condiții optime de transport și depozitare, astfel încât produsele să fie mereu proaspete. O bună relație cu aceștia îți poate permite accesul la ingrediente exclusive și oferte personalizate, contribuind la diversificarea meniului și la atragerea unui număr mai mare de clienți.
- Făină specială pentru pizza;
- Mozzarella și alte brânzeturi premium;
- Sos de roșii autentic;
- Mezeluri și legume proaspete.
5. Marketing pentru noua ta pizzerie
Pentru a atrage clienți fără un buget mare de marketing, trebuie să folosești metode de promovare eficiente și accesibile. Social Media Marketing este una dintre cele mai bune opțiuni – creează pagini active pe Facebook și Instagram, unde să postezi imagini apetisante cu pizza, oferte speciale și testimoniale de la clienți. Story-urile și postările interactive (poll-uri, quiz-uri, concursuri) te pot ajuta să crești vizibilitatea afacerii fără costuri mari. De asemenea, încurajează recenziile pozitive și răspunde rapid la comentariile și mesajele clienților pentru a construi o comunitate loială.
Dacă vrei să investești un buget minim în reclame, Google Ads local (poti targeta doar persoanele din zona ta) este o soluție ideală. Poți crea campanii targetate doar pentru orașul tău, astfel încât anunțurile să fie afișate persoanelor din apropiere care caută „pizza aproape de mine” sau „cea mai bună pizza în [numele orașului]”. Acest tip de promovare îți permite să atragi clienți interesați exact în momentul în care își doresc o pizza, fără să plătești pentru clicuri irelevante. În plus, ofertele speciale, precum Happy Hour sau reducerile pentru comenzi mari, pot fi promovate organic pe rețelele sociale și prin reclame plătite, sporind vizibilitatea afacerii fără costuri uriașe.
In cazul in care ai o pizzerie unde clientii pot manance direct in locatie, CEA MAI IEFTINA SI DE IMPACT campanie pe care o poti face pentru pizzeria ta este sa le oferi gratuit o felie de pizza in schimbul unui „check in” din locatie. Tu alegi ce oferi in schimb, ce trebuie sa intelegi este ca toti prietenii acelei persoane vor vedea numele pizzeriei tale. Daca mai lasa si o recenzie sau un comentariu, deja esti mult in fata competitiei.
6. Concluzii
Deschiderea unei pizzerii presupune mult mai mult decât prepararea unei pizza gustoase si autentice – este un proces care implică planificare atentă, obținerea tuturor avizelor necesare, găsirea furnizorilor potriviți și dezvoltarea unei strategii eficiente de marketing. Alegerea unor ingrediente de calitate și a unor echipamente profesionale pentru pizza, colaborarea cu parteneri Horeca de încredere sunt esențiale pentru a oferi produse care să impresioneze clienții și să te diferențieze pe piață. În plus, stabilirea unor prețuri competitive și utilizarea unor metode accesibile de promovare, precum social media și Google Ads local, te vor ajuta să atragi rapid o bază de clienți fideli.
Succesul unei pizzerii nu vine peste noapte, dar cu pasiune, perseverență și o strategie bine pusă la punct, vei putea construi un brand apreciat de consumatori. Fie că îți dorești o locație fizică sau te concentrezi pe livrare, cel mai important este să pui clientul pe primul loc și să oferi constant produse de calitate și servicii impecabile. Cu timpul, recomandările și recenziile pozitive vor deveni cea mai bună formă de publicitate, asigurându-ți o creștere constantă în industrie.
La Food Gear Romania iti punem la dispozitie intreaga gama de echipamente profesionale pentru pizza, inclusiv accesorii si consultanta pentru a ne asigura ca ai parte de un inceput cat mai bun in deschiderea unei pizzerii.
Dacă ești gata să faci acest pas, asigură-te că ai un plan solid și fii pregătit să te adaptezi la cerințele pieței. O pizzerie de succes nu înseamnă doar rețete bune, ci și o echipă dedicată, o strategie eficientă și dorința de a evolua constant.